Ce am auzit la stiri ma ingrozit. Intrun sat din Moldova, un barbat beat, si-a batut fetita de 6 luni pina la moarte,…

@diapareniuc chiar ca 😂😂😂 cind o vad pe Regina cum ma cuprinde uit de toate si ma apuc de treaba

Ca un motiv sa zimbiti, am gasit o poza potrivita temei noastre de discutie))

@diapareniuc asta da, problemele de sanatate is mult mai grele si doar atunci incepi sa pretuiesti 😔

@babyboom23 e adevarat, sustinerea foarte mult conteaza.Dar daca faci pasul principal de a da viata unui omulet, trebuie sa fii constienta ca totul v-a fi pe umerii tai.Cineva o sa zica, ca e usor sa judeci dintr-o parte, dar sa va zic ca dupa ce treci prin reanimare cu copilul nou-nascut, depresia post-natala o socoti drept un moft!

@babyboom23, nu am spus ca nu exista - exista, dar tare e important sa ai sustinere din partea parintilor si sotului, principalul, slava domnului din partea asta probleme nu-s, poate de atita si destul de usor o trecut perioada asta de 5 luni. Ca tare brusc so schimbat toata viata dupa nasterea Sandrei.

Dar poate ca si puteam s-o pierd chiar noaptea dupa nasterea, nu stiu.

Si inainte de a se naste m-am pregatit moral si psihic ca nu va mai fi degraba deplasari si lucru, fara care eu nu pot trai.

Is mai multe puncte si probleme din cauza carora poate sa apare depresie. Dar cind imi intra in cap gind nepotrivit, ma uit la Sandra si sunt multumita si fericita ca e vie si sanatoasa. Dar voua va doresc toate bune!!!☺

@tutu03 sustinerea conteaza extrem de mult, chiar de mamele spun ca tot e bine, numai ele stiu cum ascund tot din suflet, pentru ca la fiecare ii e rusine sa se deschida, nimeni nu virbeste despre asta, si cind cuiva ii greu crede ca doar la ea ii asa si trebuie sa se descurce singura. In realitate, la toate ne este greu sa ne deprindem dupa nastere, durerea fizica, starea psihologica, dorinta de a le reusi pe toate si nu ne ramine timp pentru noi... De am vorbi toti deschis despre asta si mamicilor proaspat devenite lear fi mai usor sa intelraga ce se intimpla cu ele, insa asta nu este si ele se inchid in ele, durerea se acumuleaza, nu stiu ce sa faca si iata starea se agravaeaza si psihica se traumeaza. Macar bine ca sotul va ajutat si va sustinut.

Ferice de cele care nu au stiut ce e aceea depresie postnatala, dar ea exista. In cazul meu... 30 de ani sa te gândești doar la tine si fundul tau, calatorii, serviciu interesant unde sa fii mereu la curent cu toate, oameni interesanti care nu au copii sau ei deja sunt mari. Sa fii deprins sa iesi din casa la ce ora doresti si sa revii fara griji... Pe de alta parte de cand ma stiu am fost foarte miloasa, perfectionista, constiincioasa. Cand am nascut prima noapte nu am dormit deloc, nici un minut, desi ma sculasem in acea zi la 6 a.m. Ma temeam sa o las nesupravegheata. Sotul ma impunea sa dorm macar oleaca, dar eu nu puteam adormi de emotii si grija. Ma gandeam ca viata mea de pana acum s-a terminat, nu voi mai dormi linistita niciodata si ca totul se va schimba. A doua zi cand gurguiul imi era tot o rana deschisa m-am intristat si mai mult, o hraneam cu san si adaugator lapte praf si retraiam de parca ii dadeam otrava si nu lapte praf, pentru ca toate mamașele care nu au fost in situatia mea spuneau ca toata mamele dupa ce nasc au lapte. Doua săptămâni la mine a durat nebunia, pana nu am rezolvat cu alaptatul. Sotul m-a ajutat foarte mult, m-a incurajat mereu. Mama a fost a doua zi sa ne vada si cred ca m-a întrebat daca e nevoie de ajutor, nu mai tin exact minte, dar stiind ca are serviciu nu am insistat (si acum sincer mi-a ramas parca un pic de suparare pe ea ca nu si-a dat seama ca aveam nevoie de ajutor, psihologic mai mult). In plus, hormonii is asa o chestie de care nu iti dai seama, dar care ghideaza tot ce facem. Nu tin minte cat a durat, dar tin minte cum o alaptam si imi curgeau lacrimile, pentru ca imi era tare mila de ea si de mine, cred...

@diapareniuc la noi si is sigura ca nu doar in MD , oamenii nu planifica sarcina si pur si simplu nu se protejeaza si uite ca se intinpla si conceptia. Dar o data ca stii ca esti insarcinata, ar trebui sa fie ajutor psihologic pentru femei insarcinate si mamici, pt ca hormonii o iau razna in aceste perioade si e vai si amar ...

In depresie esti in stare de afect, iti vin ginduri nebune, ai stari foarte schimbatoare, dar odata ce iti vin asa ginduri sau simti ca ceva e in neregula nu trebuie de asteptat dar de adresat la psiholog numaidecit. Starea psihologica a mamei se transmite si la copil, si cred ca si tata si bebe au nevoie de o mama sanatoasa psihic si fizic. Niciodata nu trebuie sa ne neglijam pe noi ca femei. Trebuie sa facem orice sa fim fericite si odihnite. Iar curatenia si praful o sa mai astepte, daca de asta depinde o mama fericita, sa aiba o ora de odihna doar pt ea, in lov sa stea toata ziua cu aspiratorul in mina.

@juliabuga fetelor, depresia post natala exista. Haideti sa va spun. Exact a treia zi dupa ce am venit acasa din spital, mama mea ma presa, ca gata uita de viata de distractii, acum ai sa stai legata de copil. La magazin nai ce cauta, la club nai ce cauta ( cu toate ca am fost 3 ani in urma ultima data) karoci mio dat de inteles ca o sa stau inchisa in casa cu copilul la tita. Ceea ce pe mine ma speriat, dupa 9 luni de sarcina eu visam la o seara libera odihna, sustinere psihologica... Deci stateam din 2 in 2 ore cu copilul la sin, nu se satura ca nu aveam destul lapte, trebuia sa maninc doar ceea ce trebuie si nicidecum ce imi doresc, cu sotul probleme ca el vrea sa se distreze, mama mea mereu cu fraza ca iaka eu aveam lapte dar tu ce fel de mama esti ca nai lapte pt copilul tau. Plus, ma uitam in oglinda si ma vedeam grasa. Sotul nu ma mai dorea... Hormonii insasi o luau razna, plingeam zi de zi fara motiv sau absokut din orice. Nu ma sustinut nimeni. La o luna jumatate am pierdut laptele definitiv si nu am mai alaptat. Am fost eu singura cu gindurile mele. Si miam revenit abia la jumaate de an dupa nastere... Cind am ibceput sa ma ocup cu sportul, sa ma iau in maini, sa ma ocup de mine si starea mea fizica si psihologica. Nu a fost nimeni linga mine dar am rrecut peste. Depresia post natala exista acum in foarte multe cazuri, pentru ca tot mai multe probleme le face barbatii femeilor... Iar femeile nu reusesc cu tot, casa mincare curat spalat si copilul la sin 24/24 noaptea stai treaza, nai voie nikaieri sa te duci... In oras am fost abia la 2 luni dupa nastere nu ieseam mai departe de magazin o data pe saptamina. Poti sa te tiknesti asa intradevar. De asta si spun trebuie sustinere, dar se poate de trecut peste asta.

@diapareniuc, mult am citit despre depresia postnatala si tot mai mult la vedetele. Si chiar nu pot sa inteleg lucru aceasta - cum poti sa ai depresie daca ai asa o fericire nascuta de tine care cu fiecare zi o iubesti mai tare si mai tare si care iti raspunde inapoi la dragostea ta.

Я просто такие новости не хочу слушать, зачем слушать негатив

@tutu03, is de acord la o 100%, dar este si inca un moment straniu pentru mine, cind o femeie pe care o bate sotul, bate copii lor spune - "Dar ce o sa spun oamenii daca ne divortam, ca s femeia nu ca lumea". Asa de tare nu primesc acest lucru - categoric.

Nu vreau sa judec pe nimeni, dar chiar nu inteleg femeile cu " depresie".Ai copil, ai sot, ai familie, toti is sanatosi?!Care, mai Doamne, depresie???Cind e bolnav cineva in familie si nu stii pe ce lume o apuci, atunci nici nu te gindesti la nimic.Referitor la barbatii in cauza...atunci e vina tot a femeilor.Oare nu au vazut cu cine isi leaga viata?Ca nu cred, sa fie prima data cind ridica miina.Citind toate stirile malefice de la noi din tara, am ajuns la concluzia: Inainte de a planifica si concepe un copil, familia trebuie sa fie obligata sa treaca un control la psihiatru sau cel putin un psiholog.

@tutu03 adevarat, dar nu cred ca e bine o data ce mama ceea era bolnava psihic sa ii fie permis sa stea cu copiii, macar pina la finalul tratamentului complet. Trebuia tinuta si tratata pina la urma, sa fie exclus posibilitatea de a face asa ceva cuiva. Ceea de barbati da, dragosea ii prea mare la ele si "ei cum doamne sami las barbatul care ma bate daca e tatal copiilor mei? Am sa stau asa cu el, o sa rabd ca ma bate dar o sa traiesc cu el sa nu ma rida lumea..." Sau gasesc alte pretexte ca sa nu diborteze... Ca ii ride lumea, ca ii rid rudele, ca cum o sa se descurce singua... Si iaka asa sufera copiii ,ca mama gindeste cy inima nu cu capul.

Nu e vorba de depresie, cel putin de depresia mamei. Mama care si-a injunghiat copiii nu avea depresie, era bolnava psihic, fusese externata de curand din dispensarul psihiatric. Iar primele doua cazuri... Stiti, femeile aleg cu inima si citeodata inima o ia razna. Si ca inchid ochii la violenta e un lucru pe care il stiu toti. Dar sa inchizi tu ochii la violenta barbatului "iubit" asupra propriului copil, asta e culmea. In cazul asta mamele sunt vinovate ca au permis ca nebunii cu care s-au legat sa ridice mina asupra copilului. Ceea ce ma enervează pe mine cel mai mult este politica asta a rudelor, consatenilor, vecinilor de non-implicare. Vad ca isi omoara nevasta in bataie, nu se implica, ca e treaba lor. Vad ca copiii sunt rupti in bataie "bataia e rupta din rai" si "il educa". Urasc societatea asta a noastra inculta si badarana